Cine suntem

Ajunul Crăciunului 1995. Eram student și am acceptat să duc cadourile unor copii — speram că astfel pot rotunji bugetul de cumpărături pentru cei dragi mie. Un job de-o zi, mi-am spus atunci.

Duceam cadourile familiei Belc, unor prieteni, bunicilor, Teodorei și lui Mihăiță. Aveam, pentru toți, două tolbe de cadouri. Pe Mihăiță nu l-au interesat cadourile: mi-a sărit în brațe și n-a mai vrut să se dea jos.

Mihăiță a crescut de atunci. I-au urmat Irina, Maria, și lista e lungă. Simon mă așteaptă și anul acesta — după ce, acum câțiva ani, pentru că nu era prea cuminte (cunoașteți voi vreun copil cuminte?), părinții i-au spus că pe Moșul l-au furat oamenii răi și că, dacă se roagă, poate scapă. S-a rugat toată ziua în fața icoanei mari din dormitorul lor și nu l-au mai putut lua de acolo.

Îți mulțumesc, Simon. Am scăpat atunci datorită ție.

Mulțumiri

Îi mulțumesc Andreei: trimițându-mă la prietenul ei cu o floare, am reușit să-i împac și să fac doi oameni iarăși fericiți. Și lui Stelian, care mi-a făcut onoarea de a oferi, din partea lui, inelul de logodnă.

Mulțumesc familiei Kubinschi, care mă cheamă în fiecare an, chiar dacă cei mici sunt de mult mari, „pentru că ne e drag să-l avem pe Moș Crăciun lângă noi în Ajun”.

Îți mulțumesc și ție că mi-ai vizitat site-ul. Poate ți-a venit o idee de surpriză de Crăciun, sau poate te-a destins.

Ce a rămas neschimbat din 1995

• Același Moș, aceeași grijă pentru fiecare copil în parte.
• Costum realizat de o casă de modă, barbă și perucă profesionale.
• Contract de prestări servicii, cu oră stabilită de comun acord.
• Punctualitate: într-un singur an am întârziat, din cauza unui accident rutier la prima ninsoare adevărată. Am ajuns totuși la toți copiii.